Noutăţi şi evenimente

Apelul Grupului Civic pentru Egalitate

15/Mai/2012


APEL PUBLIC

al Grupului Civic pentru Egalitate

Chişinău, 15 mai 2012

Apreciem eforturile Ministerului Justiției de elaborare și promovare a proiectului de lege privind prevenirea și combaterea discriminării. În același timp, notăm cu îngrijorare ultimele modificări survenite în proiectul de lege și solicităm revenirea la textul proiectului publicat la 4 mai 2012, care a fost supus consultărilor publice.

Am constatat îmbunătățiri substanțiale ale proiectului de lege publicat pe site-ul Ministerului Justiției la 4 mai 2012, comparativ cu proiectul prezentat Guvernului în 2010 și ulterior retras din Parlament. Dar, versiunea proiectului publicată la 10 mai 2012, cu titlul „proiect de lege cu privire la egalitatea de șanse”, prezintă o serie de modificări care sunt inacceptabile și vin în contradicție cu angajamentele asumate de Republica Moldova la nivel internațional. Amintim că Republica Moldova în martie 2012 a acceptat recomandările statelor membre ale ONU, înaintate în cadrul Evaluării Periodice Universale Republicii Moldova din octombrie 2011. Acestea includ și adoptarea cadrului legislativ cuprinzător în domeniul prevenirii și combaterii discriminării.

Solicităm Guvernului și Parlamentului aprobarea proiectului de lege, cu următoarele modificări:

1. Revenirea la denumirea inițială a legii, și anume „legea privind prevenirea și combaterea discriminării”. Schimbarea denumirii legii în „lege cu privire la egalitatea de șanse” nu este acceptabilă, deoarece prevenirea și combaterea discriminării presupune un spectru mai larg de acțiuni decât măsuri legate de asigurarea de șanse egale. În cazul în care se insistă pe schimbarea denumirii legii, acceptabilă ar fi denumirea de „Lege cu privire la asigurarea egalității”.

2. Reincluderea criteriilor „stare a sănătăţii, orientare sexuală, avere și origine socială” în art. 1 alin. (1) al legii. Aceste criterii au fost excluse fără o justificare juridică. Criteriile „avere și origine socială” sunt prevăzute expres în art. 14 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO). Criteriile „stare a sănătăţii și orientare sexuală” au fost interpretate în jurisprudența Curții Europene (CtEDO) ca fiind incluse în art. 14. CEDO. Jurisprudența CtEDO se aplică direct în sistemul de drept al Republicii Moldova și sunt obligatorii pentru aplicare, orice excludere fiind contrară CEDO.

3. Înlocuirea cuvântului „similar” din art. 1 alin. (1) cu cuvântul „protejat” – pentru a permite aplicarea criteriilor care nu sunt prevăzute în mod expres în lege, dar sunt prevăzute în actele și practica internațională relevantă.

4. Consolidarea mecanismului instituțional (Consiliul) de implementare a legii prin prevederea expresă ca cel puțin 40% (2 membri) din Consiliu să fie selectați din rândul candidaților cu expertiză în domeniul drepturilor omului, prevederea ca membrii Consiliului să activeze permanent, prevederea expresă cu privire la linia de buget alocată Consiliului.

Solicităm fracțiunilor parlamentare și liderilor partidelor parlamentare organizarea unei întâlniri în vederea discutării proiectului de lege până la adoptarea acestuia.

Organizațiile semnatare reiterează că oricine poate deveni o victimă a discriminării, iar un mecanism de protecție împotriva discriminării nu există în prezent în Republica Moldova. Astfel, adoptarea în timpul cel mai apropiat a Legii privind prevenirea și combaterea discriminării este deosebit de importantă pentru fiecare locuitor al Republicii Moldova.

Semnatari, membri ai Grupului Civic pentru Egalitate (organizația și persoana de contact):

Consiliul National al ONG din R. Moldova, Antonița Fonari

Coaliția Nediscriminare, Ana Furtună

Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Nadejda Hriptievschi

Centrul de Resurse al Organizatiilor Neguvernamentale pentru Drepturile Omului din Moldova, CReDO, Sergiu Ostaf

Centrul de Informare în domeniul Drepturilor Omului, Mihaela Copoţ

Centrul de Investigaţii Jurnalistice, Cornelia Cozonac

Clubul politic al femeilor 50/50, Ecaterina Mardarovici

Asociația Promo-LEX, Olga Manole

Societatea Internațională a Drepturilor Omului, Secția din RM, Liubov Nemcinova

Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM), Eduard Mihalaș

Centrul de Informaţii "GenderDoc-M", Angela Frolov

Centrul Naţional al Romilor din Moldova, Natalia Duminică

Asociaţia Civică Internaţională "Hyde Park"

Institutul pentru Drepturile Omului (IDOM), Vanu Jereghi

Asociaţia "Porojan". Tatiana Bordei

Societatea de Planificare a Familiei din Moldova (SPFM), Elena Sajina

Institutul de Instruire în Dezvoltare "MilleniuM", Mihaela Onofras

Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică (ICCD), Carolina Budurina-Goreacii

Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare" (CPD), Diana Mocanu

Centrul pentru Politici și Analiza în Sănătate, Viorel Soltan

Молодёжный центр «Пилигрим-Демо», Гагаузия, Михаил Сиркели

Evghenii Goloşceapov, expert independent în drepturile omului

Lista semnatarilor rămâne deschisă.

Video de la conferinţa de presă:


Video streaming by Ustream